Maybe not just sound ...

Maybe not just music:

Emilie Autumn . Da, Emilie Autumn, noua mea găsire. Desigur, evidenţierea nu face decât să arate plăcerea. Prima melodie ce mi-a atras atenţia a fost I want my innocence back... a doua Gothic Lolita, a treia Girls ! Girls ! Girls ! , numărătoarea poate continua..

Desigur... noutatea este ceea ce te atrage dar, cu toate acestea,  pot spune că îmi place. Ce anume ? Încă nu ştiu. Să fie versurile, ritmul sau poate vocea ? Chiar nu ştiu...

Totul a pornit de la o comparaţie ce încercam s-o fac între două persoane, între două moduri de percepere a lumii: primul, cel bazat pe detalii, cel de-al doilea, bazat pe general, pe ideea de ansamblu.

Încercam, să pun în balanţă, să vad dacă suferinţa provocată chiar poate fi reparată. Încercam să fiu empatic, să simt, să ştiu pe altul dar nu, nu poate fi vorba de aşa ceva. M-am înşelat, un simplu: ,,Scuze!", ,,Nu o să mai fac !", ,,Îmi pare rău!" nu rezolvă nimic. Aceasta deoarece, pe de o parte suferinţa nu se poate echivala, după cum nici empatiza - neexistând un alt instrument decât propria inimă, iar pe de altă parte pentru că nu există decât o proprie simţire - a ta.

De Utada Hikaru povesti-t-am ? Nu cred. De la videoclipul  Goodbye Happiness am ajuns la două melodii Tippy toe  şi Taking my money back - ele mi-au trezit interesul pentru relatări, pentru descrierea simţirii.

Ş-acum un manga:  Simon Sues .