O fată frumoasă,
cu dalbe plete-ntinse
în aşternut se-aşterne-ncet,
trăgând cu sine crinul.
şi-ntre miresme gânduri,
gonite-n vis şi zise,
ş-amarnicele ore
se rup din sine duse.
ş-atâta viaţă soarbe mustul,
şi-amintirea şterge-ndurerată
rotind cu sine soarta, rostul,
murind prin sine totul.
La poartă stă flăcăul,
tăcut şi dus pe gânduri,
la poartă stă inelul,
în cioburi de-amar aprinse.
Şi luna-n boltă se apleacă,
şi-o răză-l mângâie pe plete,
duioasă, tandră, coaptă,
şi-nfrântă e iubirea.
N-au fost palate, aur,
n-au fost caleşti şi lauri,
nici stofe-nmiresmate,
smaralde sau safire.
ci doar bătrâni cu fruntea albă,
cu roi mustrând, şi-n cuget,
desferecat-au zestrea, muma,
clădit-au temniţă şi ciumă.
dorind să-mbie rodul,
cu tinereţe şi savoare copt,
în nori a fost urgie
de taină şi tămâie.
31.05.2015, 02:23.
