31.05.2015

O fată frumoasă,

cu dalbe plete-ntinse

în aşternut se-aşterne-ncet,

trăgând cu sine crinul.

şi-ntre miresme gânduri,

gonite-n vis şi zise,

ş-amarnicele ore

se rup din sine duse.

ş-atâta viaţă soarbe mustul,

şi-amintirea şterge-ndurerată

rotind cu sine soarta, rostul,

murind prin sine totul.

La poartă stă flăcăul,

tăcut şi dus pe gânduri,

la poartă stă inelul,

în cioburi de-amar aprinse.

Şi luna-n boltă se apleacă,

şi-o răză-l mângâie pe plete,

duioasă, tandră, coaptă,

şi-nfrântă e iubirea.

N-au fost palate, aur,

n-au fost caleşti şi lauri,

nici stofe-nmiresmate,

smaralde sau safire.

ci doar bătrâni cu fruntea albă,

cu roi mustrând, şi-n cuget,

desferecat-au zestrea, muma,

clădit-au temniţă şi ciumă.

dorind să-mbie rodul,

cu tinereţe şi savoare copt, 

în nori a fost urgie

de taină şi tămâie.

31.05.2015, 02:23.