Un manga. Autor Min-Woo Hyung.
Citind în ultima vreme doar manga-uri japoneze- alt stil, alte idei... dând de acest manwha, la început, din cauza stilului, nu i-am acordat prea mare atenţie. Cu toate acestea, tot citind m-am pierdut în context, povestea a prins viaţă.
La început l-am citit doar din dorinţa de a mă lămuri mai bine, apoi mi s-a părut înteresantă abordarea, apoi după ce am citit ceva despre unul dintre personajele principale, mi-am dat seama că, cu toate că al său plot line este o poveste destul de cunoscută, pentru mine a fost inedită.
Tabula rasa, prima impresie determină cadrul celor ce vor veni dar, cine-şi aminteşte totul ? Hârtia.
Ş-acum un copy-paste digital după un interviu al autorului:
Ar mai fi de amintit un aspect; o recenzie a manga-ului mi-a readus în minte o întrebare pe care mi-am pus-o, legată de rolul criticii şi al criticilor. Conform dexonline, prin critic se înţelege un specialist în probleme de literatură și artă, care analizează, interpretează și apreciază operele create dar, cu toate că-i cunoşteam sensul dat de dicţionar, nu-i vedeam utilitatea.
Pot spune că, pentru mine, criticul este acea persoană care, în baza cunoştinţelor sale, teoretice şi practice, poate exprima într-un limbaj mai mult sau mai puţin accesibil o valoare percepută, o valoare pe care o acordă obiectului criticii, în cazul de faţă: manga-ul, urmărind un scop bine definit, acela de a influenţa fie publicul, fie autorul.
În liceu, cu toate că ni se recomanda critica, obişnuiam să cred: ,,La ce bun să citesc critică, la ce-mi foloseşte, doar pot să gândesc şi singur, nu ?", parţial corect. De ce doar parţial ? Deoarece, cum zicea şi-un autor: ,,Teoria fără practică este stearpă, iar practica fără teorie este oarbă", aşa şi-n cazul meu. Bizuindu-mă prea mult pe propria-mi gândire am ignorat cel puţin două lucruri importante, şi anume: 1. critica urmăreşte un fir logic, are instrumente de lucru, un sistem de valori la care să poată raporta; 2. nu pot fi doar ieşiri, trebuie să fie şi intrări.
Se practica şi cred că încă se practică, utilizarea următoarelor fraze: Criticul X zicea, În concepţia lui, În revista X ..., îndeosebi în redactarea eseurilor, desigur, golite de orice substanţă. Critica nu se citează doar pentru a câştiga nişte bile albe, doar pentru a dobândi un punctaj la un examen, ea nu se citează nici pentru a aduce un argument ad vericundum, şi nici pentru a nu repeta ceea ce deja s-a zis, pentru a-ţi arăta apartenenţa la un anumit gând, la o anumită idee, dovedind astfel că spusele tale nu sunt neîntemeiate, negândite.. ea nu trebuie şi nu poate fi rezumată la memorare sau la citare. Prin citare nu se stabilesc decât coordonatele discuţiei, coordonatele dialogului literar; citând nu facem altceva decât să trimitem informaţii cu privire la ceea ce s-a zis şi cu privire la cine a zis. Citarea, în sine, nu înseamnă cunoaştere, poate, cel mult, memorare.
Dar, critica are la bază şi un sistem intern de valori, un alt sistem, decât acela al autorului operei, sistemul autorului criticii. După mine, când vorbim de critică vom vorbi de 3 sisteme de valori: 1. al autorului, 2. al criticului, 3. al criticii. În funcţie de .. cred că ar fi mai util o pagină dintr-un curs suţinut la Modulul pedagogic:
Critica te poate ajuta nu doar la dobândirea unui limbaj, te poate ajuta şi la clarificarea problemelor, la cunoaşterea greşelilor, îţi poate servi drept ghid în procesul cunoaşterii.
Din întregul curs, această pagină mi s-a părut cea interesantă, în special ultimul paragraf, acela ce începe cu: ,,Eficienţa procesului de învăţământ este dată de...".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu