În iarbă, printre fire
lucind a negru de cristal
chitinos, cu multe membre
gândeşte un gândac
Antenele-şi coboară,
şi lumea pipăind
împarte-n jur povara
simţului de sine plin.
Pe floarea roşie, în colț zărită
o mângâie şi, delicat,
o ia în braţe ca s-o simtă,
de parfumu-i îmbătat.
-n zadar se înfioară,
domniţa cea fragilă,
viaţa-i-n sine dar,
sine die, fără termen...
fără haz, fără suspans.
Copleşit nu-i, şi plin de sine,
oglindeşte-un suflet,
şi nu-i doar gând fugar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu