Departe-n noapte, noapte
negrul mă-nconjoară,
şi lumina stelelor omoară
iar fulgere s-aştern
când norul greu se plimbă
apăsând din greu pe inimiă;
gândul se-nfioară
iată, vidul - ne-ncojoară!
vii purtaţi la moarte
nu percepem decât eul,
restu-i mort, se mişcă-n noi,
doar cu noi
şi-nceputul ni-e sfârşitul
ce se-afundă-n sine;
nu ştim dară ce-i urmarea
ştim doar clipa ce-o trăim,
iară viaţa ne-o simţim
un contrast - atâta tot;
mişcă moartea- e-o cunună!
golul ei îl umplem noi,
c-o risipă de cuvinte,
c-o risipă de simţire,
efemere şi tembele,
creaturi de-o clipă pline.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu